Schiurile au urmatoarele caracteristici esentiale:
1. latime in talie (zona centrala)
2. profil (sidecut) sau radius
3. rigiditate
4. lungime
In functie de cum se combina aceste 4 elemente, rezulta diversele tipuri de schiuri. Exista multe catetgorisiri, preferata fiind cea de mai jos, care ia ca prim criteriu latimea in talie. Asadar exista schiuri de:
- piste (intre 65mm si 70mm) – 90% partie, 10% off-piste
- all-mountain (intre 70mm si 85mm) – in general 50% partie/50% off-piste
- off-piste & park (peste 85mm) – de la 70% off-piste in sus, pana la 100%.
Evident, cifrele trebuie luate cu o oarecare marja, in sensul ca sunt modele cu talia sub 85mm care intra in categoria off-piste samd.

Schiuri pentru femei, doamne, domnisoare.
Specializarea si cautarea de noi nise a dus la dezvoltarea unor modele, in prima faza, apoi unor game intregi pentru doamne si domnisoare. Quicksilver a dezvoltat chiar o linie noua pe care a integrat-o in brand-ul Roxy (care momentan e singurul brand dedicat in exlusivitate sexului frumos). Schiurile Roxy sunt in mare echivalente cu Rossi (asta si pentru ca Quicksilver a cumparat Rossignol anul trecut), dar e o chestie care tine de marketing, pozitionari samd.
In general se pastreaza dimensiunile modelelor pentru barbati, dar schiurile sunt mai usoare si mai flexibile, datorita folosirii unor materiale mai light. Greutatea si flexibilitatea nu sunt singurele diferente, dar sunt cele mai importante.

English: old skis Română: schiuri, bețe și legături vechi (Photo credit: Wikipedia)

 

RADIUS
Si daca tot am mentionat acel radius, hai sa vedem ce este acel radius.
Inchipuiti-va ca pana prin anii 90 schiurile erau drepte. Perfect drepte. Singurele diferente erau de lungime si de flex. Pe vremea aia oamenii schiau cu picioarele apropiate, cu piciorul interior ridicat – aia care stiau si puteau. In powder se schia cu cele mai lungi schiuri din dotare, asa ca nu era nimeni surprins ca erau oameni care ieseau cu schiurile de coborare de 2,30m in zapada proaspata.
In acelasi timp, din ce in ce mai multi tineri se apucau de alt sport – snowboard-ul. Industria era in scadere, multi producatori au fost foarte aproape de disparitie, pe fondul scaderii vanzarilor. Pana cand cuiva i-a venit ideea salvatoare: cum ar fi daca un schi ar arata ca un snowboard? Cum ar fi daca ai putea sa te dai “carve” si pe schiuri? Se pare ca primul schi carve a fost lansat de Elan si s-a numit Stealth. Era simetric, adica latimea varfului si a cozii erau aceleasi. Modelul in sine a fost un esec, dar a deschis un drum nou – schiurile carve urmau sa salveze o intreaga industrie.

Totul sta in notiunea din titlu – “radius”. O definitie simpla a termenului zice ca radius = raza cercului pe care l-ar descrie curbura schiului. De fapt lucrurile sunt putin mai complicate, pentru ca figura geometrica pe care o descrie curbura schiului poate fi si o elipsa. Dar astea sunt detalii nefolositoare.
Cert e ca modul in care se schiaza s-a schimbat radical. Radius si carve sunt sinonime din anumite puncte de vedere. Ideea de baza e simpla: prin tehnica numita carve, nu se mai pierde viteza in viraje. Ba chiar se poate castiga. Pretty cool, nu? Motivul e simplu. Tot ce trebuie sa faca un schior este sa stea in pozitia corecta (despre asta cu alta ocazie, poate) si sa incline picioarele. Daca miscarea e executata corect, s-ar putea ajunge la performantele din clipul de mai jos.
Cu cat radiusul este mai mic, cu atat virajele vor fi mai stranse. Dar exista si efecte adverse: un schi cu un radius mic nu se simte bine decat pe cant. In linie dreapta, la viteze mari pot aparea problemele – schiul are tendinta sa “agate”, adica sa intre in viraj de capul lui. Asa ca schiul trebuie ales cu mare atentie si schiat ca atare.
Sa mai detaliem putin: in momentul in care schiul intra in viraj se va si flexa in functie de cat de rigid e. Schiurile de competitie se curbeaza la viteze si foarte mari, cele pentru incepatori la viteze si forte mai mici. Dupa cum stim de la primele ore de fizica, actiunea are si o reactiune. Deci, odata ce schiul s-a indoit, urmeaza sa revina la forma initiala. Energia pe care o pui in intrarea in viraj pentru a indoi schiul, se intoarce la iesirea din viraj cand schiul se indreapta. De aici rezulta distractia – la iesirea din viraj sunt senzatiile maxime, cand schiul aproape pluteste.
Totusi, carve-ul nu e Nirvana schiului, ci e chestie de alegere personala, e doar o alta tehnica de schi. In sportul asta important e sa te simti bine.
Ce ziceti de “reverse sidecut”? Asta inseamna ca schiul e mai lat in talie si mai subtire in extremitati; sunt foarte putine modele de genul asta. Rezultatul e un schi ultra-specializat, care se foloseste numai in powder foarte mare. Primul model de genul asta a fost lansat de Volant, pe vremea cand Volant se ocupa de inovatii si nu de fashion, si se chema Spatula. E inca un schi foarte apreciat si cu o cota buna pe piata SH mai ales pe coasta de V a US si in Alaska. Din zilele noastre, vedeti Armada ARG, DP Skis Lotus 138 sau K2 Pontoon.

RIGIDITATEA
Rigiditatea la schiuri e una dintre cele mai importante caracteristici constructive, alaturi de radius, profil, latimea in talie si lungime. Detalii foarte tehnologice sunt neimportante la acest nivel, dar ridigitatea e influentata de materialele din care e facut schiul. In general, pentru rigiditate ridicata se adauga unul sau doua straturi de titan, pe langa miezul schiului care in general e din lemn.
Rigiditatea, sau flexul, pe scurt, e direct proportional cu duritatea zapezii. Adica pentru partii tari – rigiditate mare, pentru powder – rigiditate mica. Ideea e destul de simpla, si totul tine de cum se comporta schiul in viraj. Un schi moale, la viteza, pe o partie tare, va avea tendinta sa “fluture”, sau sa vibreze. Asta afecteaza controlul schiului si e foarte neplacut.
Schiurile de carve au un flex care nu prea variaza pe lungimea schiului. Spre deosebire de un schi care e facut sa ajunga si prin powder, care va avea varful si coada mult mai moi. Motivul e simplu. Un schi de powder si chiar si un all-mountain, trebuie sa scoata nasul din zapada, iar in momentul in care e indoit, partea mediana e (teoretic) ingropata in ceva centimetri de zapada. Un schi de carve trebuie sa sustina virajul pe o partie batuta, deci toata lungimea trebuie sa munceasca pentru asta. Cu cat vitezele sunt mai mari, cu atat mai rigid trebuie sa fie schiul.
In categoria schiurile de off-piste, exista schiuri mai soft, pentru powder sau pentru schiori medii, dar exista si schiuri foarte rigide, care nu sunt departe de un schi de GS mai lat. E cazul Zag H112, Dynastar Legend Pro Rider sau Stoeckli DP Pro.
Daca tot vorbim de flex si de schiuri de off-piste, e bine de precizat ca, asa cum exista reverse sidecut (extremitati mai inguste decat talia schiului), exista si schiuri no-camber sau chiar reverse-camber.
“Camber” se refera la curbura naturala pe care o face un schi cand e asezat pe o suprafata plana. Daca pui pe o masa un schi de slalom, de exemplu, vei observa ca e ridicat in zona mediana si sta numai pe varf si coada. Exista schiuri care in aceleasi conditii ar sta numai pe zona mediana, iar varful si coada ar sta in aer. Din nou, e vorba de schiuri ultra-dedicate pentru powder, si care cu greu pot fi schiate pe o partie standard. Un schi “no-camber” e plat cap-coada si e ceva mai versatil. Modele no-camber: Volkl Sumo, PM Gear Bro Model. Modele “reverse-camber”: K2 HellBent, Salomon The Rocker.

sursa: derdelus.ro